Fauna 

Fauna Parcului Național Cozia este bine reprezentată de aproape toate grupele mari de animale. Dintre vertebrate, o importanță deosebită o au speciile de carnivore mari: ursul brun – Ursus arctos, lupul – Canis lupus,  râsul – Lynx lynx, pisica sălbatică – Felis silvestris, dar şi ierbivorele: căpriorul – Capreolus capreolus, cerbul – Cervus elaphus, capra neagră – Rupicapra rupicapra etc. Alte specii întâlnite în parc sunt: jderul de copac – Martes martes, jderul de piatră – Martes foina, bursucul – Meles meles, veveriţa – Sciurus vulgaris, pârşul mare – Glis glis,  şoarecele de pădure – Apodemus sylvaticus, ariciul – Erinaceus roumanicus etc.

Căprior (Capreolus capreolus)

Capră neagră (Rupicapra rupicapra)

Pârș mare (Glis glis)

În ceea ce priveşte ornitofauna, sunt cunoscute în Parcul Național Cozia peste 120 de specii de păsări. Defileul Oltului, pe lângă importanţa sa peisagistică, este şi un culoar favorabil pentru migraţia păsărilor dinspre Europa Centrală spre Marea Egee şi invers, însă - ca urmare a apariţiei lacurilor de acumulare Turnu și Gura Lotrului - s-au creat condiţii pentru staţionarea temporară şi chiar iernarea păsărilor de apă.

Mierlă de apă (Cinclus cinclus)

Codobatură de munte (Motacilla cinerea)

Dintre speciile de păsări amintim: eretele vânăt – Circus cyaneus, uliul păsărar – Accipiter gentilis,  ciuful de pădure – Asio otus, ochiul boului (pănțăruș) –Troglodytes troglodytes, pupăza – Upupa epops, botgrosul – Coccothraustes coccothraustes, turturica – Streptopelia turtur, stârcul cenuşiu – Ardea cinerea, cucul – Cuculus canorus, corbul – Corvux corax, piţigoiul mare – Parus major, piţigoiul de brădet – Periparus ater, piţigoiul de munte – Poecile montanus, sfrânciocul roşiatic – Lanius collurio, gaiţa – Garrulus glandarius, huhurezul mic – Strix aluco, mierla – Turdus merula, forfecuţa – Loxia curvirostra, cocoşul de munte – Tetrao urogallus, ierunca – Bonasa bonasia etc. La marginea râurilor se întâlnesc frecvent: codobatura de munte – Motacilla cinerea, codobatura albă – Motacilla alba,  pescărelul negru (mierla de apă) – Cinclus cinclus, pescăruşul râzător – Larus ridibundus etc. 

Corb (Corvus corax)

Forfecuță (Loxia curvirostra)

Huhurez mic (Strix aluco)

Reptilele sunt prezente prin următoarele specii: guşterul – Lacerta viridis, şopârla de munte – Zootoca vivipara, şopârla de ziduri – Podarcis muralis, şopârla de câmp – Lacerta agilis agilis, năpârca – Anguis colchica, şarpele de apă – Natrix tesselata, vipera de munte – Vipera berus berus, vipera cu corn – Vipera ammodytes etc. Vipera cu corn este protejată prin lege datorită rarităţii sale.

Viperă de munte (Vipera berus)

Gușter (Lacerta viridis)

Din clasa amfibienilor se întâlnesc următoarele specii: salamandra – Salamandra salamandra, tritonul cu creastă – Triturus cristatus, tritonul de munte – Ichtyosaura alpestris alpestris, broasca râioasă brună – Bufo bufo, buhaiul de baltă (izvoraș cu burta galbenă) – Bombina variegata etc.

Triton de munte (Ichtyosaura alpestris)

Izvoraș cu burta galbenă (Bombina variegata)

Salamandră (Salamandra salamandra)

Fauna acvatică este reprezentată printr-un număr mare de nevertebrate şi peste 30 de specii de peşti specifice râurilor de  munte, ca de exemplu:  păstrăvul – Salmo trutta fario, zglăvocul – Cotus gobio, boişteanul  - Phoxynus phoxynus, scobarul – Chondrostoma nasus, mreana – Barbus barbus, crapul – Cyprinus carpio, nisipariţa - Sabanejenia romanica, ultima fiind endemică în România, astfel impunându-se asigurarea nu numai a supravieţuirii speciei ca atare, ci şi supraviețuirea ei în cât mai multe bazine din țară.

Fauna de nevertebrate este mult mai puțin cunoscută în această zonă decât fauna de vertebrate, însă numărul speciilor de nevertebrate este imens comparativ cu cel al vertebratelor. Pe parcursul derulării activităţilor de teren pentru inventarierea, evaluarea şi cartarea nevertebratelor au fost identificate un număr de 105 specii, aparţinând la 76 de genuri şi 21 de familii de coleoptere, şi aproximativ 40 de specii de ortoptere, aparţinând la 14 genuri şi 4 familii. Dintre speciile regăsite, doar șapte sunt considerate specii prioritare: Isophya harzi şi Pholidoptera transsylvanica (Ortoptere), dar şi Carabus variolosus, Cerambyx cerdo, Lucanus cervus, Morimus asper funereus şi Rosalia alpina (Coleoptere), fiind menţionate în Formularul Standard Natura 2000 al sitului ROSCI0046 Cozia şi enumerate în Anexa II a Directivei Habitate şi în Anexa 3 a OUG nr. 57/2007, modificată şi completată prin Legea nr. 49/2011. De asemenea, au mai fost identificate în teren următoarele specii importante de faună (conform cu Fişa standard Natura 2000): Carabus (Chaetocarabus) intricatus, Carabus (Megodontus) violaceus şi Chorthippus acoleucus (Ortoptere), specie endemică pentru masiv. În zona vârfului Cozia se află numeroase specii de nevertebrate, iar cel mai frecvent se întâlnesc specii de coleoptere, opilionide, urmate de colembole şi araneae, în timp ce alte grupe precum chilopode, formicide şi lumbricide apar sporadic și în număr redus.

Chorthippus acroleucus

Odontopodisma carpathica

Pseudoscorpion (Neobisium carpathicum)

O menţiune aparte trebuie făcută şi pentru arahnide, dintre care se evidenţiază pseudoscorpionul Neobisium carpathicum, specie termofilă protejată, de origine mediteraneană, frecventă atât în Masivul Cozia, cât şi în Narăţu. Astfel, cercetările asupra nevertebratelor din zonă au pus în evidență prezența unei faune bogate, iar prin relațiile care rezultă dintre numărul de indivizi și cel al speciilor, oferă o imagine asupra diversității structurale respective, reflectând realitatea obiectivă la momentul dat. O altă particularitate este conferită de abundența speciilor de origine sudică și a endemismelor (ortoptere, coleoptere, lepidoptere). Poziția geografică specifică a masivului, exprimată printr-un mozaic de biotopi, permite coexistența multor specii din aceleași grupe sistematice, situație neîntâlnită în nici un alt masiv al Carpaților Meridionali. Alături de elementele mediteraneene, în Parcul Național Cozia ajung și specii central-asiatice, care ating aici limita vestică a arealului lor de răspândire.

Flora

Scurt istoric al cercetărilor botanice
           
Zona Parcului Național Cozia, deşi foarte interesantă din punct de vedere al patrimoniului natural, cu procese ecologice aparte, este insuficient studiată şi cercetată. Cele mai multe lucrări efectuate până în prezent sunt mai mult pe componenta turistică, în scopul promovării frumuseţii peisajelor şi a promovării punctelor de atracţie. Totuşi, câteva studii şi cercetări merită o atenţie aparte. Primul cercetător care a studiat plantele a fost Ulrich Hoffmann în anul 1862, datele fiind publicate de D. Brândza. Cu această ocazie a fost  descoperită şi specia Gallium baillonii – taxon considerat azi endemit local. Specia respectivă a mai fost studiată şi de Erika Schneider-Binder în anul 1973.  Date asupra florei avem şi de la G.P. Grintescu şi T. Săvulescu.
I.Dimitrie-Tătăranu cercetează muntele Cozia în 1948, iar în 1955 E.I .Nyarady cercetează vegetaţia muntelui Cozia şi identifică noi taxoni.
În 1988, G. Coldea şi Adriana Pop publică date interesante despre vegetaţia acestor munţi în lucrarea intitulată “Cercetări fitocenologice în Muntele Cozia”. Alte informaţii botanice au publicat şi I.C. Banu şi Maria Ciurchea. Nu s-au facut cercetări asupra algelor şi muşchilor din parc.
K. Bartok  a publicat un studiu asupra lichenilor din muntele Cozia intitulat «Comunităţi de licheni din muntele Cozia» în anul 1990. Lucrarea «Contribuţii la cunoaşterea vegetaţiei din Defileul Oltului» a fost realizată de V. Sanda, A. Popescu şi M.I. Doltu. În 1993, Universitatea din Bucureşti  a elaborat Studiul de Fundamentare al Parcului Naţional Cozia.
În 2001 şi 2002, Marilena Onete publică materiale referitoare la vegetaţia muntelui Cozia. Speciile mediteraneene şi pontic-mediteraneene au fost studiate de cercetătorii: V. Sanda, A. Popescu, M. Doltu.
În afară de cercetătorii amintiţi, un număr însemnat de botanişti s-au ocupat de studiul florei masivului Cozia: D. Brândză, D. Grecescu, I. Dumitriu-Tătăranu, E.I. Nyarady, Maria Ciurchea, Gh. Dihoru, G. Negrean, Gh. Ploaie, N. Doniță etc.. 
APNC a iniţiat prin diverse proiecte studii şi cercetări prin atragerea unor institute şi personalităţi cunoscute în domeniul ştiinţelor naturii. Subiectele de cercetare sunt: habitatele naturale de stâncării, procesele ecologice, distribuţia speciilor şi asociaţiile vegetale şi animale, avifauna din Defileul Oltului etc.
În primii ani de aplicare a Planului de Management cercetările se vor orienta pe implementarea acţiunilor specifice siturilor Natura 2000, atât habitate, cât şi păsări.

Flora

Pădurile îmbracă în proporţie de 93% masivele Cozia, Narăţu, Doabra-Călineşti. Principalele etaje de vegetaţie existente sunt reprezentate de pădurile etajate, în funcție de altitudine, de la 300 m la 1.667 m. Compoziţia generală a pădurilor din Parcul Naţional Cozia este constituită majoritar din fag (57%), gorun (14%), molid (18%) şi specii de amestec: carpen, cireş, tei, mojdrean etc. (11%). Suprafaţa arboretelor cu vârsta de peste 80 de ani este de 62%, iar arboretele naturale cvasivirgine însumează peste 6.000 ha. Valoarea ştiinţifică a Parcului Naţional Cozia o constituie existenţa pe suprafeţe întinse a ecosistemelor forestiere şi de pajişti naturale, puţin modificate de om, de o mare originalitate şi variabilitate. Existenţa concentrată a acestor ecosisteme variabile se datorează formaţiunii geologice majoritare – gnaisul – relieful de tip “horst” şi pantelor abrupte cu expoziţii diverse, factori care au contribuit la crearea unor microclimate locale foarte diversificate.

Păduri dacice de fag (Fagus sylvatica)

Flora micologică. Până în prezent au fost identificate peste 402 specii de ciuperci. Numărul combinaţiilor ciuperci-substrat este de 630 specii, foarte multe ciuperci parazitând un număr mare de plante. De pe teritoriul parcului au fost descrişi patru taxoni noi pentru Romania: Anthracoidea rupestris, Melampsoridium alni, Peronospora eynoglossi, Tamularia thesii.

Dintre licheni au fost identificaţi 71 de taxoni. Muntele Cozia prezintă un interes deosebit şi din punct de vedere lichenologic. Comunităţile de licheni de pe scoarţa arborilor, le considerăm drept sinuzii şi le vom trata ca subordonate  formaţiunilor forestiere în care vegetează.

Muşchii. Dintre briofite au fost inventariate  în total 199 de specii. Dintre acestea, 41 fac parte din clasa Hepaticae, iar 158 din clasa Musci. Cercetările s-au efectuat în toate formaţiunile vegetale ale muntelui, şi s-au recoltat materiale saxicole 35%, tericole 34%, corticole 20%, poliedafice şi supralignicole 11%.

Flora cormofitică. Din cercetări a rezultat o listă de 932 de taxoni. Endemitele locale sunt în număr de 6: Achillea coziana, Centaurea coziensis, Galium baillonii, Rosa x argesana, Rosa coziae, Stipa crassiculmis ssp. Heterotricha. Endemitele carpatice sau dacice au un rol aparte în Masivul Cozia: Thlaspi dacicum, Thymus comosus, Genista tinctoria oligosperma, Draba simonkaiana, Doronicum carpaţicum, Dianthus henteri, Dianthus spiculifolius, Cirsium boujartii, Athamanta turbith ssp. Hungarica, Sorbus cretica, Cerastium banaticum, Koeleria transsilvanica etc. Dintre speciile rare menționăm: Leontopodium alpinum, Daphne blagayana, Gentiana acaulis, Primula halleri, Stipa crassiculmis ssp. Heterotricha, Lilium carniolicum ssp.jankae, Lilium martagon, Iris ruthenica, Ophrys fusca, Limodorum abortivum etc.

Floarea-reginei (Leontopodium alpinum)

Clopoțel (Campanula serrata)

Lalea pestriță (Fritillaria meleagris)

Dedițel (Pulsatilla montana)

De asemenea, avem şi specii de interes comunitar, cum ar fi gălbenelele – Ligularia sibirica, specie protejată conform Directivei Consiliului Europei 92/43 EEC, fiind inclusă şi în Convenţia de la Berna. O caracteristică specifică a condiţiilor ecologice de interferenţă fitoclimatică diferită o constituie pătrunderea în masivul Cozia a unor specii forestiere xerofil-termofile meridionale dinspre Munţii Banatului, cum ar fi: mojdreanul (Fraxinus ornus), nucul (Juglans regia), scoruşul grecesc (Sorbus graeca), scumpia (Cotynus coggygria) etc., care vegetează la altitudini de circa 700 m, şi mai ales a gorunului mediteranean (Quercus delechampii, Quercus polycarpa), care urcă până la 1.200 - 1.300 m, record altitudinal în Carpaţi. Se remarcă interferenţa speciilor eurasiatice cu cele meridionale şi atlantice, la care se adaugă endemitele carpatice şi endemitele locale.